Am o premoniție… vineri, Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureș se va întruni în ședință de îndată, încă o dată, și-o s-o facă lată..
Indiferent de ceea ce ar putea spune unul sau altul, întâmplările din viața reală demonstrează că există o mică posibilitate ca eu să am dreptate atunci când spun că nu prea multe situații dreptatea cu umblă cu capul spart, tocmai pentru că este lăsată prea des la îndemână deciziilor arbitrare ale unor oameni care nu cunosc legea sau care nu dau doi bani pe ea.Materialul de mai jos a fost realizat cu informații culese de pe situl oficial al primăriei municipiului Târgu Mureș și chiar și în cazul în care anumite lucruri au fost greșit înțelese, toți cei implicați nu au încercat în niciun fel să răspundă în mod coerent și pertinent solicitărilor de a lămuri care sunt rațiunile superioare pentru ONG-uri ca Intersport și Fundația Comunitară Mureș pot primi bani pentru finanțarea unor proiecte prin încredințare directă, în timp ce proiecte depuse în cadrul concursului organizat sunt descalificate pentru motive ridicole, ba mai mult, sunt tratate diferit atunci când depun solicitări similare cu cele depuse de organizațiile amintite mai sus. Defapt, solicitările acestea sunt ignorate de absolut toți consilierii locali.
Desigur, urmează și alte mici povești (cu tâlc) despre cei mai aleși dintre aleșii din Palilula.