motto: “Când ajungi la o intersecție, abordeaz-o!” (Yogi Berra)
În limba chineză cuvântul “criză” are o structură (și un înțeles) aparte.
Anume, este format din două ideograme, dintre care una semnifică ideea de “pericol”, iar cealaltă noțiunea de “punct de inflexiune/schimbare” (și stă, mai departe, la baza cuvântului “oportunitate”). Așadar, criza presupune un pericol, care include un punct de cotitură, din care se poate ivi o oportunitate. Un construct de o frumusețe logică și poetică în același timp. Pandemia, nu mai e nevoie s-o spunem, a venit peste noi ca o pacoste. Dintr-o dată, viața noastră n-a mai fost așa cum o știam, iar totul s-a întors cu susul în jos. O adevărată întruchipare a noțiunii de criză însăși. La nivel mondial, nu mai puțin. Nu e neapărat nevoie să fii chinez ca să vezi în această criză un punct de plecare pentru ceva nou. În fond, schimbarea este însăși esența vieții, fiind poate, paradoxal, singura ei constantă. Arta este, prin chiar definiția ei, un ceva inefabil. Un ceva, prin urmare, expus și susceptibil la cele mai mici influențe. O criză are așadar potențialul de a o da cu totul peste cap.
Ce e de făcut într-o atare situație? Poți alege calea – ușoară, dar puțin spre deloc recompensantă – a resemnării. Asta e, n-am noroc și basta. Sau poți, precum un șofer prins într-un derapaj necontrolat, risca să apeși pe accelerație pentru a ieși din impas.În cazul de față, să promovezi proiectele de artă la care nu numai că nu ai renunțat, dar mai ai și tupeul de a le scoate și mai abitir în față. Norocul, se spune, îi ajută pe cei care îndrăznesc. Nu există un “cel mai potrivit” moment pentru a face ceva, orice. Invers, nu există un “cel mai nepotrivit” moment pentru același. Nici măcar un moment de criză.
Mai poți să fii artist, fără să fii impresar, sau invers?
Mai înseamnă arta sacrificiu necondiționat, sau s-a predat notorietății?
