Odată cu aflarea vești că proiectul incubatorul talentelor a fost aprobat la finanțare nerambursabilă în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local din sfârșitul lunii iulie, am luat hotărârea de a invita în calitate de parteneri și principalii beneficiari ai acestui experiment de lansare și promovare a talentelor locale în mediul online, dar nu numai, pe cei cinci tineri elevi ai Liceului Vocațional de Artă pe care îi știam că se pregătesc Încă de la începutul perioadei în care s-a declanșat pandemia Covid 19, și despre care aveam cred comandării legate de calitatea producțiilor lor muzicale, Aceștia având avantajul de a studia în mod organizat atât tehnica interpretativă, cat și noțiuni de teorie muzicală la clasele unor profesori reputați. În plus, am avut ocazia de a-i urmării în cadrul unor evenimente locale, la care au fost invitați să cânte, în ciuda faptului că ei nu aveau un repertoriu nicio piesă proprie, dar, reacțiile pe care aceștia le declanșa au în rândul publicului spectator, prevesteau certitudinea unor șanse rezonabile de a putea fi încadrați în proiect. Din acest motiv i-am contactat și le-am prezentat oportunitățile pe care le-ar putea avea în cazul în care ar reuși ca până la sfârșitul perioadei de desfășurare să compună, să interpreteze, să înregistreze și să realizeze un videoclip. Împreună cu părinților am decis să facem tot ceea ce ne stă în putință pentru ca această trupă să bată la porțile consacrării. Ceea ce era mai ușor am făcut, abia din acest moment începe greul, cu adevărat!